Search
17 decembrie 2024 ..:: Muzeul de Stiintele Naturii » Proiecte educationale ::.. Register  Login
 Links Minimize


    
 RNMR Minimize

Rețeaua Națională a Muzeelor din România

    
 ÎNTREBĂRI - LUNA APRILIE 2022 Minimize

1.În cadrul evenimentului european Noaptea Muzeelor din anul 2021, pe lângă expoziția de bază a muzeului nostru, vizitatorii au avut ocazia să vizioneze la sediul muzeului, două expoziții temporare. Cum s-au numit aceste două expoziții?

 

2.Știați că cea mai mică dintre speciile de bufnițe din Europa, poate fi observată și în muzeul nostru? A fost unul din  exponatele săptămânii în luna aprilie a anului trecut. Cum se numește specia respectivă și în ce perioadă a anului depune femela ouă?

 

3.„Să cunoaștem muzeele orașului nostru”,  este un proiect pe care muzeul nostru l-a propus elevilor, în luna septembrie a anului trecut, cu scopul de a valorifica piesele muzeelor aiudene, în mod educativ și recreativ. Ce modalitate de descoperire a obiectelor muzeale propunea acest Proiect?

 

4.Proiectul INCHIS TEMPORAR pentru vizitare / DESCHIS PERMANENT pentru cunoaștere, s-a derulat în perioada în care muzeul nostru a fost temporar închis, (urmare a restricțiilor din timpul pandemiei). În cadrul acestui proiect, în luna aprilie, 2020, pe pagina de Facebook a muzeului a fost prezentat fenomenul de simbioză, o modalitate de conviețuire între viețuitoare din specii diferite. Dați două exemple de exponate din colecția muzeului nostru, care exemplifică acest tip de relație, de simbioză!

 

5.Exponatul săptămânii prezentat pe pagina de Facebook a muzeului în data de 14 aprilie 2021, este o specie de melc marin, prădător și veninos, colectat din Noua Guinee și donat recent muzeului nostru. Cum se numește specia și cu ce se hrănește?

 


    
 ÎNTREBĂRI - LUNA MARTIE 2022 Minimize

1. Pentru a marca evenimentul European Noaptea Muzeelor, în anul 2019, muzeul  nostru a propus publicului vizitator o expoziție de fotografie artistică, proiecție de filme educativ- științifice, activități popularizate pe pagina de  Facebook a muzeului. Cine a realizat ghidajul în expoziție, în cadrul acestui eveniment din anul 2019?

2. Printre exponatele care rețin în mod deosebit atenția vizitatorilor se numără așa-numiții ”monștri”, expuși în sala a III-a a muzeului. Ce reprezintă de fapt piesele respective? Dați două exemple!

3. Așa după cum știți deja, sala a IV-a a muzeului nostru este destinată expozițiilor temporare și diferitelor activități cultural-educative, pe care muzeul le organizează în parteneriat cu alte instituții de cultură, învățământ, etc. Cum se numește prima expoziție temporară (din luna ianuarie a anului acesta), propusă de muzeul nostru publicului vizitator?

4. În fiecare an, în luna ianuarie sărbătorim Ziua culturii naționale. Care este data calendaristică la care este sărbătorită această zi? Descoperă în anunțul postat pe pagina de Facebook a muzeului, cum a marcat instituția noastră, anul acesta, Ziua culturii naționale!

5.”Exponat al săptămânii” prezentat pe pagina de Facebook a muzeului în data de 31 martie, 2021 a fost un reprezentant al grupei păsărilor, sărbătorite în fiecare an pe data de 1 aprilie - Ziua internațională a păsărilor. Corcodelul cu gât roșu, este o specie care cuibărește în toată Europa, vestul și estul Asiei și în nordul Americii de Nord. Care este perioada pentru depunerea ouălor și cât durează perioada de incubație la această specie?

 


    
 ÎNTREBĂRI - LUNA FEBRUARIE 2022 Minimize

1. ”Exponatul lunii” februarie al anului 2020, prezentat pe pagina de Facebook a muzeului, a fost meteoritul de la Mociu – Cluj. Câți ani se împlinesc în luna februarie a acestui an, de la data la care a avut loc acest eveniment deosebit de spectaculos - căderea meteoritului? Unde este expus cel mai mare fragment, cu o greutate de 35,7 kg? Câte fragmente ale acestui meteorit pot fi observate în sala I a Muzeului de Științele Naturii Aiud?

 

2. Care sunt colecțiile expuse în sala I a muzeului? Dați trei exemple de piese fosile expuse în această sală!

 

3. Unul din exponatele prezentate pe pagina de Facebook a muzeului în luna februarie a anului trecut este ”peștele balon” (Tetraodon lineatus). Care sunt particularitățile structurale care permit mărirea volumului stomacal al peștilor balon și transformarea lor în ”baloane” pline cu apă?

 

4. Un exemplar din grupa celor mai mici păsări din lume este expus în sala a III-a a muzeului, dar, poate trece neobservat, cu ocazia vizitei la muzeu, având în vedere dimensiunile foarte mici ale acestei păsări! Acum că o evidențiem în cadrul concursului nostru, suntem siguri că nu o veți ”rata”, în cadrul vizitelor voastre ulterioare la muzeu! Despre ce pasăre este vorba?

 

5. Exponatul anului 2021 la Muzeul de Științele Naturii din Aiud a fost desemnat, în funcție de numărul de aprecieri primite pe pagina de Facebook a muzeului, un reprezentant al moluștelor, considerat cel mai inteligent dintre animalele nevertebrate!. Despre ce specie este vorba? Câte ouă depune o femelă în timpul reproducerii și ce lungime au acestea?

 

1.  


    
 ÎNTREBĂRI - LUNA IANUARIE 2022 Minimize

1.  Cum se numește primul document care descrie componența muzeelor din Aiud și unde se păstrează acest valoros document?

2.  Una din piesele muzeale prezentată ca ”Exponatul săptămânii” în luna ianuarie a anului trecut este malachitul. Textul care descrie acest mineral din colecția muzeului vorbește despre diferite întrebuințări pe care malachitul le-a avut de-a lungul istoriei. Pentru ce era folosit malachitul în Evul Mediu?

3.   Enumerați patru specii de pești care fac parte din colecția de animale vertebrate a muzeului și care sunt expuse în sala a II-a!

4.   O specie interesantă de iepure, adaptată la condițiile din zonele montane și cele cu climă rece, a fost prezentată ca  ”EXPONAT AL SĂPTĂMÂNII” în luna decembrie, 2020. Despre ce specie este vorba și cum s-a adaptat la condițiile climatice din zonele în care trăiește?

5. Una din colecțiile muzeului nostru, așa cum ați precizat chiar voi, în răspunsul întrebării a 2-a din luna noiembrie, este colecția de minerale și roci. Criteriile care sunt utilizate în clasificarea și identificarea mineralelor sunt geneza (modul de formare), compoziția chimică și structura atomică internă. Dacă nu sunt utilizate (corect), pot apărea erori, mai ales în rândul amatorilor,  în identificarea diferitelor tipuri de minerale. Este și cazul unui mineral, descris pe pagina de Facebook a muzeului, ca ”EXPONAT AL LUNII” octombrie a anului trecut. Despre ce mineral este vorba? Cu ce a fost confundat, atunci când a fost descris pentru prima dată? De unde provine eșantionul din colecția muzeului nostru?


    
 ÎNTREBĂRI - LUNA DECEMBRIE 2021 Minimize

1. Muzeul de Științele Naturii din Aiud este situat în centrul orașului, în clădirea Colegiului Béthlen Gábor, pe strada cu același nume. În ce an a fost finalizată aripa (latura) de clădire în care funcționează muzeul?

2.  Un amfibian adaptat complet unui mod de viaţă cavernicol (de peşteră) a fost prezentat ”EXPONAT AL SĂPTĂMÂNII” în luna decembrie a anului trecut. Are corpul acoperit de piele nepigmentată (alb-gălbuie), ochii rudimentari, complet acoperiți de pielea capului. Despre ce specie este vorba și care sunt funcțiile/simțurile, bine dezvoltate, care îl ajută să se orienteze în mediul în care trăiește?

3.  Un comportament mai puțin întâlnit în lumea peștilor este acela de construire a unui cuib și îngrijire a ouălor (icrelor). Un reprezentant al peștilor cu astfel de ”abilității”, este expus în sala a II-a a muzeului, alături de cuibul său și a fost prezentat pe pagina de Facebook a muzeului, în cadrul Proiectului ”EXPONATUL SĂPTĂMÂNII”. Despre ce specie este vorba și când renunță masculul să le mai poarte de grijă puilor?

4. Câte săli ale muzeului sunt destinate expunerii animalelor din fauna actuală a globului? Care sunt acestea?

5.   O colecție deosebit de valoroasă a Muzeului de Științele Naturii Aiud este colecția Fenichel Samuel, prezentată și pe pagina de Facebook a muzeului. Este expusă în sala a II-a și cuprinde un număr de 67 insecte, colectate din Noua Guinee de exploratorul aiudean, acum mai bine de 100 ani. Pe lângă numărul impresionant de ”obiecte naturale”, ce alte obiecte a reușit să colecționeze Fenichel Samuel în cele 14 luni de expediție în Noua Guinee?   


    
 ÎNTREBĂRI - LUNA NOIEMBRIE 2021 Minimize

 1.    Muzeul de Științele Naturii din Aiud este unul din cele mai vechi muzee cu acest specific, din țara noastră. Care este data oficială a înființării muzeului și cum se numea acesta, la acea dată?

 

2.    Piesele din patrimoniul Muzeului de Științele Naturii Aiud, provenind din diverse domenii ale naturii, sunt repartizate pe baza unor criterii științifice, în colecții muzeale variate. Care sunt principalele colecții pe care le deține muzeul aiudean?

 

3.    Știați că o parte din piesele expuse în cele trei săli ale muzeului sunt însoțite de CODURI QR, care, scanate de vizitatori, oferă informații legate de piesele respective? Aceste piese și informațiile care le descriu, se regăsesc și pe pagina de Facebook a muzeului, în cadrul proiectelor ”EXPONATUL LUNII”, și respectiv, ”EXPONATUL SĂPTĂMÂNII”. Un exponat prezentat ca ”Exponat al săptămânii pe pagina noastră de Facebook, este o specie de ciocănitoare. Identificați specia și căutați în textul în care este descrisă, la ce vârstă puii ies din cuibul construit de părinți?

 

4.    Un exemplar din colecția de fluturi a muzeului este prezentat pe pagina de Facebook  EXPONATUL LUNII martie 2020. Identificați specia și precizați care este modalitatea prin care acest fluture se apără de eventualii prădători!

 

 5.    Un exemplar impresionant din colecția de fosile a muzeului, expus în sala I, provine de la o specie de palmieri și a fost găsit pe teritoriul țării noastre, având o vechime de 65 - 70 milioane de ani! Care este denumirea științifică (în limba latină) a speciei de palmier de la care provine fosila și unde a fost descoperită?

 


    
 “Ce ȘTIU / Ce NU ȘTIU despre Muzeul de Științele Naturii Aiud” Minimize

Având în vedere că în această perioadă desfășurarea proiectelor educative pentru elevi este dificil de realizat, cu participarea fizică a acestora, vă propunem un proiect în format online, în cadrul căruia, elevii au posibilitatea de a-și verifica și totodată de a-și îmbogăți cunoștințele referitoare la Muzeul de Științele Naturii din Aiud.

 

 

Proiectul intitulat Ce ȘTIU / Ce NU ȘTIU despre Muzeul de Științele Naturii Aiud”, se va derula în perioada noiembrie 2021 – aprilie 2022 şi se va desfăşura astfel:

·         Pe site-ul muzeelor http://muzeu-aiud.cimec.ro vom posta în fiecare lună (noiembrie – aprilie), până în data de 7 a fiecărei luni, un set de 5 întrebări referitoare la piesele muzeale, istoricul muzeului.

·         Pe adresa de e-mail a muzeului fiecare grup de elevi participant va trimite în fiecare lună (noiembrie-aprilie), răspunsurile la întrebări, până în data de 25 a fiecărei luni. Fiecare grup participant va cuprinde un număr de maxim 5 elevi

Adresa e-mail: muzeustiinte@aiud.ro

·         Pe pagina de facebook a muzeului vom afişa în fiecare lună răspunsurile la întrebările din luna anterioară https://www.facebook.com/muzeustiinte.aiud

·         In cazul în care, la finalul proiectului, grupurile participante sunt la egalitate, în luna mai vom adresa întrebări de departajare.

·         Rezultatele finale şi premierea câştigătorilor concursului vor fi anunţate în cadrul evenimentului “Noaptea Muzeelor”  -  2022

 

 

Informaţii utile pentru a răspunde întrebărilor puteţi găsi consultând:

 

 

Site-ul muzeelor: http://muzeu-aiud.cimec.ro

Pagina de facebook a muzeului https://www.facebook.com/muzeustiinte.aiud

Pagina web www.aiudonline.ro  - obiective turistice


    
 “Ce ȘTIU / Ce NU ȘTIU despre Muzeul de Științele Naturii Aiud” Minimize

Add Content...


    
 Links Minimize


    
 AFCN Minimize

Administrația Fondului Cultural Național

    
Copyright 2009 by Muzeul Aiud   Terms Of Use  Privacy Statement
DotNetNuke® is copyright 2002-2024 by DotNetNuke Corporation